Comunicat de presă - Concurs Național „Democrație și toleranță”

În perioada 27-30 iulie 2015 se va desfășura la Deva Concursul Național „Democrație și toleranță”. Avem deosebita plăcere să vă invităm la deschiderea oficială, care va avea loc luni, 27 iulie, ora 15.00, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Deva este pentru a doua oară gazda acestei competiții naționale, care se află la a douăzeci și una ediție. Concursul „Democrație și toleranță” reprezintă o formă complexă de educație civică și se adresează elevilor din ciclul primar și gimnazial. Obiectivele generale ale concursului vizează asumarea rolului și statutului de cetățean în cadrul unei societăți democratice, formarea și dezvoltarea spiritului civic critic și constructiv.
La concurs participă 35 de echipaje, alcătuite din câte trei elevi (doi elevi din clasele a VII-a sau a VIII-a și un elev de clasa a III-a sau a IV-a), câștigătoare ale fazelor județene. Elevii își vor demonstra cunoștințele în domeniu și talentul artistic pe parcursul a trei probe: proba teoretică, proba practic-aplicativă și proba artistică. Probele concursului se vor desfășura la Colegiul Național „Sabin Drăgoi” Deva, iar festivitatea de premiere va avea loc joi, în 30 iulie 2015, la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
De asemenea, elevii vor avea ocazia să descopere locuri de importanță istorică ale județului Hunedoara, prin intermediul unei excursii la Muzeului Aurului din Brad și la complexul de monumente de la Țebea.
Echipa de organizare, coordonată de către doamna inspector școlar Alina Bratu, dorește să mulțumească tuturor celor care au contribuit la buna organizare a acestui eveniment.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara