,,Dascălului hunedorean, cu dragoste” - 05.06.2020
De 5 iunie, de Ziua Învățătorului, obișnuim să evocăm parcursul profesional al colegilor noștri dragi care se află la final de carieră. Evenimentul „Dascălului hunedorean, cu dragoste", în care am fi avut ocazia să ne exprimăm recunoștința față de cele 50 de cadre didactice care au ales să intre onorabil în noua etapă a vieții lor, îl marcăm, în contextul actual, în mediul online.
Gândurile noastre alese și gratitudinea multor generații de elevi le cuprindem într-un buchet simbolic, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să-i țină mulți ani, în sănătate și putere, spre bucuria familiilor și a comunității noastre hunedorene.
Primiți cu drag cadoul nostru de suflet, eseul distinsei doamne profesoare Silvia Beldiman, rostit la prima ediție a evenimentului:
Chestionare de feedback
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 4135/2020 privind aprobarea Instrucțiunii pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line, respectiv ale Planului Județean de Intervenție Educațională, invităm cadrele didactice, părinții și elevii să completeze chestionarul care li se adresează, în scopul de a îmbunătății permanent activitatea educațională organizată în mediul online, desfășurată în această perioadă.
Date de contact unități de învățământ
ANUNT PROGRAM CU PUBLICUL
Ca măsură de prevenire, începând cu data de 12 martie 2020, se suspendă activitățile de relații cu publicul din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Solicitările sau petițiile se pot trimite, în această perioadă, exclusiv online, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin fax la numărul: 0254215034.
Toate audiențele vor fi reprogramate sau se vor realiza telefonic la următoarele numere: 0254213315 sau 0254215755.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Chestionar părinți și profesori
Pentru revizuirea planurilor-cadru pentru învățământul gimnazial, au fost elaborate două chestionare adresate părinților și profesorilor, principalii agenți implicați în educația elevilor. Cele două chestionare sunt încărcate în format digital, pe platforma SurveyMonkey, și pot fi accesate, de către părinți la adresa: https://www.surveymonkey.com/r/93YXY6X și de către profesori la adresa: https://www.surveymonkey.com/r/9F2G6TX. Timpul necesar completării integrale a unui chestionar nu depășește 10-15 minute.
Informare CORONAVIRUS COVID-19
CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE NOUL CORONAVIRUS (Covid-19)
https://www.prefectura.mai.gov.ro/ce-trebuie-sa-stiti-despre-noul-coronavirus/
IMPORTANT:
- Numărul de telefon 112 se apelează numai în situații de urgență !
- Numărul de telefon la care oamenii se pot informa cu privire la coronavirus este 0800800358, iar programul de funcționare este zilnic, între orele 08.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Linia telefonică TELVERDE este strict pentru informarea cetățenilor și nu este un număr de urgență!