Comunicat de presă
Peste 2800 de elevi din județ desfășoară activități de tip remedial în cadrul programului național pilot de tip „Școala după școală”
În cadrul programului national pilot de tip „Școală după școală”, 55 de unități din județ desfășoară activități de tip remedial pentru 1654 de elevi din învățământul primar și 1184 de elevi din învățământul gimnazial, organizați în grupe cu o medie de aproximativ 12 elevi/grupă.
Programul naţional pilot de tip „Şcoală după şcoală”, destinat elevilor din ciclurile primar şi gimnazial, are ca scop principal organizarea de activităţi remediale, atât pentru elevii care au nevoie să-şi sporească şansele de a accesa niveluri superioare de educaţie, precum şi pentru cei care se află în risc de abandon şcolar.
Participarea la activitățile programului este condiționată de îndeplinirea de către elevi a cel puțin unuia din următoarele criterii de eligibilitate:
a) nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului;
b) se află în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 sau au situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină;
c) din alte motive au nevoie de activitate remedială.
În sprijinul elevilor și cadrelor didactice, Ministerul Educației a emis ordinul de completare a normelor metodologice de aplicare a programului național pilot de tip „Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv. Prevederile legislative includ:
organizarea și flexibilizarea programului pentru activitățile remediale la nivelul unităților de învățământ, de către cadrele didactice, cu consultarea elevilor și a părinților sau reprezentanților legali ai acestor;
sprijinirea elevilor pentru a urma programul remedial în școala în care sunt înscriși, unitățile de învățământ având posibilitatea de a derula activități remediale dacă a fost organizată cel puțin o grupă de elevi;
cuprinderea în program, necondiționată de termene, a elevilor, într-un mod continuu și adaptat nevoilor acestora, ca urmare a solicitărilor părinților sau reprezentanților legali ai elevilor, ce pot fi depuse până la data de 25 ale fiecărei luni.
Activitățile remediale, materializate în activități de învățare, vor viza îmbunătățirea achizițiilor elevilor care contribuie la formarea competenţelor de literaţie şi a competenţelor STEM, incluzând şi activităţi pentru formarea comportamentelor specifice competenţei „a învăţa să înveţi“.
În situaţii justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii elevilor pentru examene de corigenţă sau de încheiere a situaţiei şcolare sau pentru actualizarea cunoştinţelor, în perspectiva deschiderii noului an şcolar, activităţile remediale se pot desfăşura şi pe durata vacanţei.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara