Conform Ordinului de ministru nr. 3.243/5.02.2021 privind structura anului școlar 2021 - 2022, cursurile vor începe în acest an în data 13 septembrie.
Dacă și numai dacă principalii parteneri de dialog social ai Ministerului Educației (FSLI, Federația Spiru Haret, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți) ajung la un consens și revin în mod unanim asupra calendarului aprobat în urma consultărilor de la începutul anului 2021, Ministerul Educației are deplina disponibilitate de a reveni asupra calendarului, în sensul extinderii perioadei de cursuri încă din anul școlar 2021 - 2022, atrăgând, însă, atenția asupra deficitului de predictibilitate generat de această eventuală revenire.
Ministerul Educației consideră că predictibilitatea trebuie să rămână un deziderat major în sistemul de învățământ, mai ales acum, când perioada de criză sanitară a impus decizii multiple de schimbare în timp scurt.
Citește tot articolul aici.